aagaureldumitrascu

Nu e o atenţionare meteo, ci o ştire despre o lansare de carte, astăzi, la Festivalul “Poezia e la Bistriţa”. Romanul epistolar Aurel Dumitraşcu – Adrian Alui Gheorghe / “FRIG sau Despre cum poezia ne-a furat moartea (Epistolar 1978-1990)”, Editura Charmides (580 pagini, 2014, ediţia a II-a), va fi lansat astăzi la Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud. Cartea a apărut în prima ediţie la Editura “Conta”, la Piatra Neamţ, în anul 2008 şi a fost întâmpinată de critica literară cu admiraţie şi apreciere, conţinutul acesteia constituind o surpriză literară pentru mulţi dintre colegii de breaslă ai celor doi autori. Din prefaţa acestei neobişnuite cărţi, semnată de un tânăr intelectual, Irinel Antoniu, redăm mai jos doar un singur pasaj, pentru frumuseţea şi justeţea receptării:

POST RESTANT / Să ne bucurăm, căci ne scriu poeţii! / Peregrinate prin sate nemţene, garnizoane ostăşeşti, cămine de nefamilişti, spitale şi alte locuri în care deceniul al nouălea îi va fi aruncat pe Aurel Dumitraşcu şi Adrian Alui Gheorghe, trecute prin tolbele unor mai mult sau mai puţin binevoitori poştaşi, de multe ori citite, probabil, de ochi vigilenţi înainte ca adrisantul să le primească, epistulele acestea vin, iată, să ne dea veşti despre lumea din care-au fost trimise, cu frigul şi fricile ei, cu iluzii, cărţi, tristeţi şi, mai ales, cu vreun ultim – pînă-n clipa aceea – vers ce pare a le sublima pe toate. Fireşte, corespondenţa reunită aici este, înainte de toate, imaginea, întinsă pe ceva mai mult de zece ani, a unei prietenii. Dar, fiindcă este purtat în acea perioadă întunecată de doi dintre poeţii de primă mână ai optzecismului, dialogul lor devine un tablou mai general, evoluţiei poetice adăugîndu-i-se apăsător, pe fundal, trăsăturile epocii. Şi, riscînd să-l ofensez pe Adrian Alui Gheorghe, trebuie să spun că această carte este una de epocă. Generaţia de scriitori din care fac ei parte şi pe care ne-o prezintă în plină fierbere s-a maturizat, s-a cuminţit, s-a aşezat în istoria literară. Infinitele interdicţii ale comunismului au dispărut, chiar dacă „păunii” (cum îi numeşte Aurel Dumitraşcu) îşi mai înfoaie şi azi penele. Şi, la urma urmei, scrisoarea însăşi, scrisoarea pe hârtie ni se pare azi desuetă. Tocmai de aceea lectura ne va prilejui o (re)descoperire”.

 Vom reveni la această (re)apariţie editorială când va ajunge şi la noi, de la Bistriţa, unde a fost tipărită.

Nicolae SAVA