0:00

Harpa vrea muzee, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* acestea se află în administrarea CJ Neamţ
* edilul va solicita să beneficieze de un cuantum al încasărilor

Conducerea Primăriei Târgu-Neamț, prin vocea primarului Daniel Harpa, nu renunță la visul de a căpăta în administrare cele mai importante obiective turistice de pe raza urbei, respectiv Cetatea Neamțului, Casa Memorială „Ion Creangă” și Muzeul Memorial „Veronica Micle”. Edilul târgnemţean nu ar fi deranjat nici de un parteneriat între primărie și Consiliul Județean.

În prezent, cele trei obiective turistice, alături de Muzeul de Istorie și Etnografie, sunt sub Direcția Complexului Muzeal Județean, instituție plasată sub tutela Consiliului Județean Neamț. Edilul, va solicita în perioada următoare, printr-un alt Memoriu adresat Consiliului Județean, ca și administrația locală să beneficieze de un cuantum al încasărilor provenite de la Cetatea Neamțului și de la cele două muzee.

Primăria Târgu-Neamț recunoaște că este dispusă să preia cheltuielile de întreţinere, doar dacă în urma unei evaluări se va constata că încasările depășesc costurile de întreținere ale obiectivelor turistice menționate mai sus. Intenția administrației publice locale este de a pune în valoare aceste puncte turistice, prin accesarea de fonduri europene care să crească numărul turiștilor. Primarul Harpa s-a gândit, chiar la înființarea unui serviciu de transport public pentru turiști, prin care aceștia să beneficieze de de un tur al mănăstirilor și al obiectivelor istorice și culturale din zonă și din împrejurimi. De menționat este şi faptul că până în 1981, muzeele au fost ale Primăriei Tîrgu-Neamț.

„Chiar dacă toate aceste puncte turistice sunt pe raza orașului Târgu-Neamț, doar o mică parte din sumele ce se încasează contribuie la veniturile bugetului local, obiective pentru care solicităm susținere în a ne fi repartizate ca autoritate locală, sau măcar să obținem niște redevențe de pe urma lor. Voi solicita, în perioada următoare, Consiliului Județean rugămintea de a analiza posibilitatea trecerii acestor obiective cultural-istorice în directa administrare a Primăriei Târgu-Neamț, sau după cum spuneam mai devreme, obținerea unor redevențe din încasările de la aceste puncte turistice. Nutrim speranța că solicitarea noastră va fi soluționată favorabil, pentru ca, împreună, să contribuim la transformarea cu adevărat a orașului Târgu-Neamț într-un oraș turistic european”, a declarat primarul Daniel Harpa.

Muzeele din Târg aduc cei mai mulți bani la bugetul Complexului Muzeal

Analizând în ansamblu, deși muzeele din Târgu-Neamț au adus cele mai consistente venituri în bugetul Complexului Muzeal Județean Neamț, depășind toate celelalte muzee din județ luate împreună, acestea nu s-au bucurat de o atenție specială din partea conducerii centrale.

Totodată, actuala strategie de exploatare turistică este neproductivă și neprofesionistă, existând suspiciuni de fraudare extrem de generoase. O scurtă exemplificare. Până la tipărirea biletelor la Cetatea Neamțului, în funcţie de preț, Muzeul Memorial „Ion Creangă” și Muzeul „Cetatea Neamțului” raportau un număr de vizitatori și volum al încasărilor apropiate. După această intervenție, numărul vizitatorilor și al încasărilor de la Muzeul Memorial „Ion Creangă” este de două ori mai mic față de Cetatea Neamțului deși faptic, nu se constată o scădere substanțială a grupurilor de turiști. Cauza rezidă în diferențierea și personalizarea biletelor, eliminarea ștampilelor cu prețuri ce sunt aplicate discreționar de încasator și fără un minimum control după cotoarele de boniere.

C.T. STURZU

Articolul precedentPARTIDUL ROMÂNIA MARE: COMUNICAT DE PRESĂ
Articolul următorSimulare ONU în România – Conferinţa BISMUN 2014