Harababura validării consilierilor din Neamț

alegeri 2016 bacauPartidele politice nu s-au grăbit să-și depună rapoartele financiare, deși s-a lucrat și-n vacanța de Rusalii, iar marți, 21 iunie, ora limită de depunere este 24:00. Din acest motiv, Prefectura Neamț s-a văzut nevoită să tot amâne convocarea consilierilor aleși pentru a fi validați. S-au amânat ședințele programate luni și cele de marți, iar acum se așteaptă să se vadă dacă cele programate pentru miercuri, 22 iunie, rămân sau nu valabile.

„Studiem permanent Monitorul Oficial pentru a vedea ce modificări apar. Consilierii nu pot fi validați, dacă partidele nu depun aceste rapoarte financiare. Termenul limită pentru validarea consilierilor este 25 iunie, inclusiv. Noi putem să reprogramăm toate ședințele chiar și pentru acea zi dacă până atunci vor depune rapoartele financiare”, a declarat subprefectul de Neamț, Gheorghe Necuale.

Chiar dacă termenul pentru depunerea rapoartelor financiare la AEP București a fost prelungit până astăzi, la ora 24:00, doar PSD s-a grăbit să-și depună raportul, conform Monitorului Oficial din 14 iunie. În rest, partidele care au consilieri aleși în Neamț se lasă așteptate, marele absent fiind PNL. Chiar dacă vor depăși această zi, acestea le pot depune și după aceea fără nici o problemă, primind doar o sancțiune pentru că nu s-au încadrat în termen, după cum ne-a comunicat Ovidiu Acristinei, de la AEP Neamț.

Totuși, ar fi de dorit să le depună până vineri, 24 iunie, pentru ca sâmbătă să poată avea loc ședințele de constituire a consiliilor locale și a Consiliului Județean Neamț. În cazul în care, la prima ședință de constituire a consiliului, nu se întrunește o majoritate de două treimi, se va convoca o a doua ședință în termen de 3 zile. Dacă nici la a doua ședință nu se va întruni majoritatea cerută, vor fi convocați supleanții de pe listă, dar, dacă partidul din care provin atât aleșii, cât și supleanții, nu a depus raportul financiar, nu se poate asigura în continuare majoritatea. Dacă nici la al treilea termen nu se întrunește majoritatea, consiliul se va considera dizolvat de drept și va fi nevoie de organizarea unor alte alegeri. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...