Profesorii de handbal Adriana și Răzvan Caba, de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) din Piatra Neamț, au desemnat 4 jucători din grupa lor de juniori III pentru a face parte din selecționata Seriei A. Aceștia sunt: Robert Florea (coordonator), Robert Samson (inter dreapta), Andrei Nica (extremă stânga) și Antonio Bordeianu (extremă dreapta). Handbaliștii sunt născuți în anii 2002 și 2003. Lor li s-ar mai putea adăuga și Petrișor Niță.

LPS Piatra Neamt“Doi din cei 4, Nica și Florea, joacă deja și la juniori II. Sunt handbaliști cu calități deosebite, muncitori și reprezintă speranțe certe pentru acest joc sportiv“, a declarat profesorul Răzvan Caba.

Prima acțiune va avea loc, între 7 și 9 aprilie, când FRH va organiza la Sfântu Gheorghe “Cupa selecţionatelor de serie”, pentru a evalua si verifica potențialul motric și tehnico-tactic al celor mai buni sportivi din țara și realizarea selecției în vederea constituirii lotului național de cadeți și a Centrului Național de Excelență.

La turneul semifinal I al Campionatului Național, juniorii trei ai profesorilor Caba vor întâlni echipele similare ale cluburilor din Bacău, Târgu Mureș și Constanța.

Nu știu cum o să fie însă sperăm să biruim măcar două echipe, ca să ne calificăm la al doilea turneu semifinal. În aceea fază a competiției acced doar primele două clasate”,  a mai spus Răzvan Caba, care este și antrenorul secund al lotului național de cadeți. (Ana MOISE)

Articolul precedentArsene îl trimite pe Harpa la Bruxelles
Articolul următorCamera de Comerţ Neamţ: Curs de competenţe antreprenoriale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.