Guvernul cu liberele, școlile cu recuperările

asteapta2Până la sfârșitul acestui an școlar, elevii din județele Moldovei au de recuperat orele pierdute în zilele când școlile au fost închise din cauza «condițiilor meteorologice nefavorabile». Nici nu s-au dumirit când anume vor fi chemați la recuperare, că i-a mai fericit Guvernul cu o mini-vacanță, declarând 23 ianuarie zi liberă. Care, de asemenea, trebuie recuperată, cândva, cumva… Și, în vreme ce Guvernul e cu liberele, pocinogul cu recuperarea pică pe Inspectoratele Școlare.

În județele Moldovei, ISJ-urile au solicitat școlilor informații (propuneri?) când vor fi recuperate cursurile.

În esență, decizia de a modifica orarul aparține fiecărei școli în parte, că e democrație, și bună guvernanță, și autonomie decizională, și descentralizare. De asemenea, tot școlile au obligația de a anunța elevii și părinții în legătură cu schimbarea orarului.

În județul Bacău, potrivit inspectorului școlar general adjunct Ida Vlad, mâine, 20 ianuarie, Consiliul de Administrație al Inspectoratului va decide cum vor fi recuperate orele de curs pierdute cu prilejul lui 23 ianuarie: ”Suntem în etapa de colectare a adreselor, de la școli, vizavi de modalitatea de recuperare din 9-10 ianuarie, respectiv 16-17 ianuarie, pentru școlile din Bacău care nu au funcționat. Potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare a Învățământului Preuniversitar, școlile sunt cele care stabilesc perioada și modalitatea de recuperare a cursurilor. În ce privește recuperarea cursurilor din 23 ianuarie, vrem să fim unitari. Vom lua o decizie, în cadrul CA al ISJ, pentru a nu exista școli care să vină pe 28 pentru recuperare și altele să nu vină deloc”.

În județul Iași, potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ, prof. Sabina Manea, ”fiecare unitate de învățământ decide, prin Consiliul său de Administrație, care este modalitatea de recuperare a orelor de curs”.

În județul Neamț, așa cum au declarat reprezentanții Inspectoratului Școlar, fiecare unitate de învățământ își va alege varianta de recuperare, dar se pare că sâmbăta din 28 ianuarie nu va fi folosită pentru recuperarea orelor pierdute în 23 ianuarie. ”Trebuie să ținem cont că sâmbăta nu avem cum să recuperăm, deoarece avem și elevi de alte confesiuni, care nu ar putea veni la școală, iar aici legea este foarte clară”, a precizat inspectorul școlar general Viorel Stan.

Nici cei care răspund de învățământul din Vaslui nu agreează varianta cu recuperarea de pe 28 ianuarie, pentru că elevilor navetiști nu li s-ar deconta transportul. ”Conform notei transmise de Ministerul Educației, se specifică faptul că orele din zilele cu calamitate se recuperează la decizia școlii, iar cea de 23 ianuarie este prin recuperare în data de 28 sau cu recuperare în fiecare zi, până pe 31 ianuarie. Sâmbăta nu se poate învăța, pentru că sunt elevi navetiști, cărora sâmbăta nu li se decontează naveta. Asta înseamnă licee în mare parte. În mediul urban se schimbă situația, dar, totuși, școala este cea care decide, în Consiliul Profesoral, în privința recuperării orelor de curs”, a precizat prof. Cristiana Botan, inspector școlar general adjunct al ISJ Vaslui. (M.T.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...