Gunoi scump la Piatra-Neamț: 10 „cetățeni” amendați cu 3.200 lei pentru că au aruncat mizeria aiurea

Poliţiştii locali din Piatra-Neamţ au surprins în flagrant, în timp ce erau în patrulare, dar și în urma unor sesizări, 10 persoane care depozitau sau aruncau gunoiul în locuri neamenajate din oraş.

Polițiștii din cadrul Compartimentului Protecţia Mediului au aplicat amenzi în valoare totală de 3.200 de lei de la începutul acestei luni. „Cetățenii” au fost depistați și în urma monitorizării sistemelor de supraveghere video amplasate în oraș. “Străzile din Piatra Neamț nu sunt tomberonul nimănui!“, avertizează poliţiştii locali. Sancţiunile au fost acordate pentru încălcarea prevederilor din Regulamentul privind salubrizarea oraşului şi a hotărârilor de consiliu local referitoare la modul de depozitare a deşeurilor.

În primele şase luni ale anului, aceştia au dat 65 de amenzi în valoare totală de 40.350 de lei şi 25 de avertismente pentru depozitarea deşeurilor în locuri neamenajate în acest scop. Sancţiunile pot ajunge până la 2.500 de lei pentru acest tip de contravenţie.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.