Vineri seara, în cadrul Simpozinului “Modelul Rugul Aprins şi intelectualul român de azi” de la Biblioteca judeţeană “G.T. Kirileanu” Piatra Neamţ, unul din foarte puţinii deţinuţi rămaşi în viaţă, după ce-au ” înfundat” închisorile comuniste pentru credinţa lor în Hristos, Grigore Caraza, autorul cărţii de mărturii din temniţă “Aiud însângerat”, a făcut o dezvăluire zguduitoare.
Trecea printr-o situaţie grea, disperată. Şi-a propus atunci să facă “Rugăciunea inimii” în continuu, mai mult timp, ”cât va putea rezista”, îşi aminteşte cel care a văzut moartea cu ochii de mai multe ori, în închisoare. Era pentru prima oară când a încercat să facă asta, deşi “Rugăciunea inimii” o spunea zilnic. Îşi aduce aminte că a început pe la ora 7. A rezistat până după ora 13. Din socotelile lui, crede că a spus “Rugăciunea inimii” de vreo 12.500 ori. A ieşit la un moment dat din realitatea imediată. A simţit că începe să zboare, deşi era convins că nu e posibil acest lucru. Îi vedea, însă, pe cei din celulă de sus, era undeva deasupra lor. Apoi, pentru o scurtă perioadă de timp nu am mai ştiut nimic de el. Când s-a trezit, era în patul lui. Şi-a pipăit faţa. A simţit că avea varul tavanului rămas pe frunte şi pe nas. Atinsese tavanul celulei. Colegii din celulă i-au confirmat, apoi, ceea ce se întâmplase şi de care chiar el se îndoia: a levitat.
Cei cunoscători spun că “Rugăciunea inimii” este simplă şi directă către Cel de Sus: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, însă taina ei constă în unirea minţii cu inima; inima trebuie să bată în ritmul în care cel ce se roagă spune rugăciunea. Nu trebuie ca mintea să rămână singură, nici inima să rămână singură. O rugăciune care se face numai cu mintea este o rugăciune rece, iar una care se face doar cu inima este o rugăciune sentimentală. Rugăciunea spusă papagaliceşte de ori câte mii de ori nu va avea nici un efect. Este, din câte spun cei care cunosc taina, un lucru greu de realizat. Îţi trebuie mult exerciţiu, dar şi o credinţă nezdruncinaţă în Iisus Hristos, căruia i te adresezi atât de direct, dar cu umilinţa cuvenită. Este, probabil, ca să fim profani, comparaţia fiind oarecum deplasată, un fel de exerciţiu de yoga.
Grigore Caraza este o figură legendară a detenţiei comuniste care a făcut 21 de ani de puşcărie comunistă (majoritatea anilor la Aiud) şi peste doi ani de domiciliu forţat în Bărăgan.
