greva finante (3)ACTUALIZARE: Prefectura Neamţ şi-a oficializat poziţia în privinţa grevei spontane de la Fisc. În rezumat, s-a solicitat protestatarilor să asigure „activitatea la ghișee, pentru ca publicul să poată primi serviciile solicitate”. De cealaltă parte, liderii de sindicat au solicitat conducerii Prefecturii „să aducă la cunoștința Ministrului Finanțelor și al Ministrului Delegat pentru Dialog Social conținutul dialogului purtat”. Integral comunicatul de presă al Prefecturii Neamţ, AICI.

cristian aaneiActualizare ora 11: Greva este cauzată de faptul că suntem discriminați față de colegii noștri din aparatul central al ANAF și al Ministerului Finanțelor, precum și DGAMC, referitor la creșterea salarială care li s-a acordat colegilor noștri, pe care i-am amintit, față de noi, ceilalți din țară, care am rămas fără niciun fel de creștere. Nu ni se pare normal ca un coleg de la București, de la DGAMC, care face aceeași treabă pe care o face orice coleg de-al nostru, de la fișa plătitorului, de la inspecție, de la colectare, de la registru, de la cazier, să fie plătit în plus față de noi care desfășurăm această activitate. Apariția în Monitorul Oficial (a noii grile de salarizare – n.red.) a fost făcută vineri (30 octombrie), cu aplicativitate de la 1 noiembrie. Nu s-a procedat de ieri la această grevă spontană, pentru că a zi de doliu național și din respect față de victimele tragediei de la București. Am discutat cu colegii și am stat cuminți, asta neînsemnând că liderii noștri de la București nu au încercat un dialog cu conducerea ANAF și a ministerului. Neajungându-se la niciun fel de rezultat pozitiv în ceea ce ne privește, colegii au luat decizia să înceapă această grevă spontană. Greva va dura până când vom găsi înțelegere la problemele concrete ale sistemului, precum și încetarea acestei discriminări la care suntem supuși față de colegii noștri”, a declarat pentru ZCH NEWS, Cristian Aanei, liderul sindicatului AFP Neamț.

greva finante 3Actualizare: O delegație a greviștilor va fi primită de subprefectul de Neamț Gheorghe Neculae, pentru a afla care sunt doleanțele protestatarilor.  Gestul finanțiștilor nemțeni nu este singular, în mai multe locuri din țară au loc activități asemănătoare, existând reverberații la nivel național.

Oamenii care aveau treabă la Finanțe s-au văzut nevoiți să aștepte în fața ușilor închise
Oamenii care aveau treabă la Finanțe s-au văzut nevoiți să aștepte în fața ușilor închise

La sediul Finanțelor Publice Neamț, s-a declanșat o grevă spontană. Publicul nu are acces în instituție. Motivul se pare că îl reprezintă recenta mărire de salarii a colegilor de la ANAF-ul național, mărire care i-a ocolit pe cei care lucrează în restul sistemului. Vom reveni cu amănunte.

Articolul precedentBICAZ: Încep lucrările la patinoar
Articolul următorACTUALIZARE Blocajul sistemului cardului de sănătate a fost remediat!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.