ACTUALIZARE: Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) informează, prin intermediul unui comunicat de presă, că protestele sunt motivate “de faptul că, prin noul proiect de act normativ privind salarizarea personalului bugetar, sunt prevăzute scăderi salariale de până la 20% din salariul actual”.

fisc neamt protest mai 2017 1 1“Totodată, vă precizăm faptul că proiectul legii salarizării încalcă grav prevederile Constituției României, prin nerespectarea Deciziei CCR nr. 794/2016, care prevede că Guvernul și Parlamentul trebuie să emită soluția legislativă pentru îndepărtarea discriminării salariale din autoritățile și instituțiile publice, în sensul echivalării salariilor pe funcții publice similare, la nivelul întregii familii ocupaționale indiferent de instituția din care fac parte”, a declarat Sebastian Oprescu, președinte SNFP şi vicepreședinte CNSRL “Frăția”.

Ca urmare, SNFP solicită public:

  • Textul actului normativ aflat în momentul de față în Parlament să respecte, în mod obligatoriu, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016;
  • definirea familiei ocupaționale și/sau categoriei profesionale în sensul stabilit de Decizia CCR 794/2016 (pct.34);
  • eliminarea art 35 care prevede “reîncadrarea personalului pe funcții” – motivat de faptul că funcțiile deținute au fost ocupate ca urmare a promovării unui concurs;
  • eliminarea articolul potrivit căruia se face evaluarea postului în vederea stabilirea salariului de bază. În actualul cadru legislativ salarizarea este aferent funcției publice și contractuale și nicidecum activităților desfășurate;
  • menținerea drepturilor salariale aflate în plată pentru funcționarii publici sau personalul contractual care, la momentului apariției legii, au salariul mai mare decât cel stabilit prin grila de salarizare;
  • funcțiile publice să fie salarizate unitar indiferent de instituția din care fac parte și introducerea în textul legii a unei componente salariale aferente activității desfășurate;
  • micșorarea decalajului valoric dintre funcțiile de stat, teritoriale și locale prin introducerea unui raport just între acestea. (ZCH NEWS)

********

cristian aaneiŞTIRE INIŢIALĂ: Angajați de la Finanțele nemțene au încetat lucrul în această dimineață, declanșând un protest spontan. Ei sunt nemulțumiți de proiectul Legii salarizării, care, dacă ar intra în vigoare, ar conduce la scăderea salariilor actuale. Greva spontană se desfășoară la nivel național.

Coeficienți de ierarhizare în care suntem încadrați înseamnă o scădere a salariilor. În acest moment, colegii noștri, de la toate sectoarele din muncipiul București, au plecat într-un marș, de la Direcția Generală a Finanțelor Publice București spre Ministerul Finanțelor. Din discuțiile avute, suntem dispuși să nu cedăm, până când factorii de decizie nu se vor apleca și vor rezolva doleanțele noastre. Sugestia de rezolvare este alinierea la grila aparatului central a colegilor noștri de la DGAMC, care fac, efectiv, aceeași activitate pe care noi o desfășurăm în teritoriu”, a declarat Cristinel Aanei, președintele Sindicatului SED LEX al finanțiștilor nemțeni.

Aanei a mai spus că își cere scuze contribuabililor care au de suferit pentru că DGFP Neamț nu lucrează: ”Îi rugăm să ne înțeleagă, pentru că este o problemă care înseamnă siguranța familiilor noastre pentru următorii cel puțin 5 ani”. (Ana MOISE)

Articolul precedentÎn iunie, Best Pop Rock Music Festival în judeţul Neamţ
Articolul următorÎn plină grevă, Finanţe Iaşi anunţă întâlnire cu contribuabilii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.