7 consilieri din cadrul Serviciului de Probaţiune Neamţ, au intrat în greva foamei, revendicările fiind de ordin salarial. “Ca urmare a faptului că până în prezent nu s-au evidențiat soluții concrete cu privire la plata corectă a salariilor pentru munca depusă, un număr de 7 consilieri de probațiune, respectiv o treime din cadrul Serviciului de Probațiune Neamț aderă, fără întreruperea activității, începând cu data de 02.02.2024, la forma de protest inițiată de Serviciul de Probațiune Iași, respectiv  GREVA FOAMEI. Acest demers se va intitula VINEREA NEAGRĂ A PROBAȚIUNII, ca manifest pentru a atrage atenția asupra nedreptăților suferite de ani de zile și a salariilor incorect plătite”, conform unui comunicat al Serviciului de Probaţiune Neamţ.

Protestatarii susţin că angajatorul este cel care are obligația să asigure fondurile necesare plății salariilor angajaților săi şi că diminuarea dispusă de Direcția Națională de Probațiune-Ministerul Justiției, le cauzează prejudicii, stări de frustrare, atingere asupra respectului profesional, ce vor atrage noi acțiuni în instanță și costuri suplimentare pentru bugetul ministerului, nu din cauza consilierilor de probațiune, ci a abuzului comis de angajator, a cărui victimă a ajuns personalul de probațiune.

minister justitie sigla„Deși consilierilor de probațiune li s-au emis ordine semnate de către ministrul justiției (Ordinului MJ nr. 1407/C/03.08.2023), ordin ce deja a produs efecte juridice, însă în realitate, acestea fiind puse în plată doar parțial. Pentru înlăturarea nedreptății produse și pentru evitarea acestor cheltuieli, consilierii de probațiune solicită angajatorului în cel mai scurt timp remedierea situației prin dispunerea acordării salariului aferent lunii decembrie 2023 și pentru viitor. Observăm cu îngrijorare faptul că Ministerul Justiției acordă un mare interes creșterii numărului unităților de detenție (prin construirea de noi penitenciare), cu toate că numărul persoanelor încarcerate este în continuă scădere, din anul 2014 încoace (anul intrării în vigoare a noilor coduri penale), și nu se apleacă, cu mai multă determinare și asupra consolidării sistemului de probațiune, unde, din 2014 încoace, numărul persoanelor aflate în supravegherea noastră s-a triplat (avem o paritate de 1/3 în raportul persoane deținute/persoane sub supraveghere)”, se arată în documentul citat.

Printre revendicările consilierilor de probațiune sunt recalcularea, de urgență, a salariului pentru luna decembrie 2023, cu includerea VRS 605,225, conform Ordinului Ministrului Justiției nr. 1407/C/3.08.2023 și punerea în plată a diferențelor rezultate, raportat la plata efectuată deja în decembrie 2023, precum şi punerea în plată, pe viitor, a drepturilor salariale conform ordinului menționat mai sus și acordarea diferențelor salariale pentru anii anteriori. (G.S.)

Articolul precedentACTUALIZARE Primarul de Botoșani a fost pus sub control judiciar de DNA
Articolul următorȘtire actualizată. FOTO. Incendiu în Piatra Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.