0:00

În viața agitată a cejeului de la noi, este pe cale să se petreacă un nou episod generat de junele șăf de la pesedeu. Ei, bine, mnealui este destul de speriat că ar putea pierde  majoritatea din consiliu așa că o trecut mai pe față, mai pe dedesubtul ei la o mișcare de schimb. Obiectu schimbului? Gingașul post al gingașei doamne vice, pe care junele șăf e gata să-l deie la pedeleu, ca zălog pentru a nu se încumătri cu liberalii și partidu lui dom președinte de la cejeu (să trăiți!). Acuma noi suntem tare curioși dacă gingașa doamnă vice o să steie ca la intonarea imnului, adică cu mâna la chept, ori va convoca chiar mneai șădința ca să lase loc liber cuiva den pedeleu.

La noi este o tradiție, ca cei ce au fost printr-un post și firma s-o dus la vale, ei să fie în continuare legați aproape ombilical de fostul scaun. Evident că treaba asta merge la soțietățile cu dare de mână, cum ar fi cele ale consiliului local de la noi. Că nu se face gaură mai mare decât cea care o dus-o de râpă și mai este loc pentru câte un contracțel pentru domnu sau doamna, ba mai câte un abonament de tilifon de pleașcă, mai oarece acareturi de prin ograda soțietății, adică să fie acolo. Acuma, oi nu suntem contra iubirii și rășpectului dintre oameni, dar când asta e pe bani parcă nu-i prea cușer, moralmente geschpracht.

Știați că extratereștri s-o coborât la Fărcașa? Nu. Știați că, Ceahlăul o să joace în Liga campionilor? Nu. Știați că, virgulă, Cuejdiul o să se face navigabil? Nu. Știați că pe dom Gigi îl doare la unșpe metri de pedeleu? Nu. Dar că și pe junele șăf de la pesedeu la fel? Tot nu. Adică, dacă pe cale de consecință v-am întreba dacă pedeleul de la noi este condos de dom premare de Tașca, punem rămășag că tot NU ați zice, poate în virtutea inerției, poate că așa și este. Și ca să fie treaba cușer până la capăt, noi vă zicem că pe hârtie așa scrie. Ce-i supt ele … mai cetiți întrebările de dinainte, fără nu.

Articolul precedentEvaluarea Națională
Articolul următorVaporaşul Romsilva implicat într-o “întâmplare” / Copii salvaţi de pe lac