George Lazăr, președinte PNL Neamț: „Finanțarea imparțială a educației, un obiectiv asumat de PNL Neamț”

George Lazăr, președinte PNL Neamț: „Finanțarea imparțială a educației, un obiectiv asumat de PNL Neamț”Demersurile liberalilor nemțeni la Guvernul României, la ministere și agenții guvernamentale, pentru finanțarea unor obiective de investiții nu rămân fără rezultate. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a mai aprobat două proiecte de îmbunătățire a infrastructurii șocale din județul Neamț.

Astfel, municipiul Piatra Neamț va primi peste 9 milioane de lei pentru finanțarea unor lucrări de eficientizare energetică la Colegiul Național de Informatică și la Liceul ”Victor Brauer”. De o finanțare consistentă va beneficia și orașul Tg. Neamț, peste 11 milioane de lei, pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale nr. 2 ”Grigore Ghica Vodă”.

Faptul că Guvernul României, condus de premierul liberal Nicolae Ciucă finanțează cu sume consistente două obiective de investiții, în Piatra Neamț, municipiu condus de colegul meu liberal Andrei Carabelea, și în Tg. Neamț, oraș condus de un primar PSD, demonstrează imparțialitatea cu care PNL tratează dezvoltarea județului Neamț.

Îl felicit pe Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamț, pentru demersurile susținute în zona investițiilor din învățământ și pentru interesul manifestat împreună cu echipa de specialiști din primărie.

Eforturile pentru dezvoltarea educației nu sunt în zadar, iar sumele alocate acestui domeniu sunt, de fapt, investiții pe termen lung. Educația  nu trebuie să aibă culoare politică, iar împreună cu senatorul Eugen Țapu-Nazare am făcut constant demersuri pentru sprijinirea oricăror proiecte de investiții benefice pentru județul Neamț, indiferent de aparteneța politică a primarilor.

George Lazăr

Președinte PNL Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Deosebit de frig în Vinerea Mare

Avertizările meteorologilor s-au adeverit și în Vinerea Mare este...

VINEREA MARE: Răstignirea şi punerea în mormânt a Mântuitorului

Vinerea Mare (Sfânta și Marea Vineri, în calendarul Bisericii...