Prin intervenția directă a echipei PNL Neamț, Guvernul României a deblocat o situație care punea comuna Ceahlău în imposibilitatea de a mai accesa fonduri europene. În ultimii nouă ani, nimeni din administrația centrală nu s-a aplecat cu seriozitate asupra acestei probleme care astăzi, din fericire, prin deciziile Guvernului PNL, a fost deblocată.
Astfel, prin două acte normative emise de Guvern, comuna Ceahlău a primit fonduri în valoare de 9,44 milioane de lei (circa 1,9 milioane de euro) pentru stingerea unei datorii și a penalităților aferente, existente din 2012 și rezultate în urma derulării defectuoase a unui proiect european de modernizare a unui drum comunal. Sumele au fost virate comunei Ceahlău din Fondul de rezervă al Guvernului.
Existența acestei datorii bloca, practic, orice demers pentru dezvoltarea comunității cu fonduri europene, în special în sectorul turistic, comuna fiind una din porțile de acces pe muntele Ceahlău, muntele nostru Sfânt, dar și un motor al întregii regiuni de munte, datorită miilor de turiști care, anual, aleg această zonă pentru recreere.
Consider că echipa PNL Neamț – prin președinte, prin senatorul Eugen Tapu-Nazare, prin Dumitru Coroamă, primarul comunei Ceahlău – a acționat unitar, a identificat toate căile și pârghiile legale necesare deblocării acestei situații care nu se datorează PNL, dar asupra căreia nu vreau să mai intervin.
Importanți sunt pașii de viitor.
George Lazăr
Președinte PNL Neamț