George Lazăr a demisionat din Consiliul Local Roman

Începutul de an aduce schimbări în componența Consiliului Local Roman. George Lazăr, consilier local din partea USL – mai exact PNL – și-a înaintat ieri, 7 ianuarie, demisia din forul legislativ local. Decizia survine după ce acesta s-a angajat la Primăria Roman, ca inspector la Direcția de Urbanism, funcție care este incompatibilă cu cea de ales local. „Domnul consilier George Lazăr și-a depus astăzi (n.r. – luni, 7 ianuarie) demisia din motive personale din Consiliul Local. Demisia este un act unilateral. Urmează ca de această demisie să ia act și Consiliul Local în prima ședință ordinară din această lună, urmând ca în locul domniei sale să intre următorul supleant de pe lista USL. Până la această dată, George Lazăr este în continuare inspector la Direcția de Urbanism”, au declarat reprezentanții Primăriei Roman.

George Lazăr a fost, în mandatul trecut, viceprimar al Romanului pentru aproape șase luni. Încă din vară, acesta așteaptă numirea în funcția de conducere a Inspectoratului Teritorial de Muncă. În locul lui George Lazăr, în Consiliul Local, va veni următorul supleant pe lista USL, care este liberalul Bogdan Savin.

Autor:

Ultima ora

Iași. Foto. Incendiu provocat de copii în apropierea casei!

Pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru...

Botoșani. Foto. Tânăr accidentat grav după o coliziune la Vlădeni

Duminică, 3 octombrie 2026, un apel la 112 anunța...

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...