Generalul Ioan Nițică, șeful ISU Neamț, a dat în judecată Statul Român și a solicitat ca, prin Ministerul Finanțelor Publice, să-i fie achitate cheltuielile judiciare pe care le-a suportat în timpul procesului penal în care a fost judecat pentru ”omisiunea sesizării”. Iar Judecătoria Piatra-Neamț a decis:
”Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 21.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în dosarul penal. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.570 lei (3.000 lei, onorariul avocaţial, 1.570 lei, taxa judiciară de timbru). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Evident, fiind în primă instanță, hotărârea judecătorească poate fi atacată, dar în principiu generalul Nițică a câștigat deja o bătălie din ”războiul” pentru recuperarea banilor investiți în proces.
Pe vremea când era colonel, Ioan Nițică a fost acuzat de ”omisiunea sesizării” pentru că nu a informat Parchetul Militar cu privire la un incident petrecut la Vânători, Neamț. În timpul intervenției pompierilor la stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, un țigan înarmat cu un cuțit a atacat doi militari. Polițiștii s-au dus la locul incidentului, însă nimeni nu a vrut să declare nimic, așa încât cazul s-a stins aparent. Până ce un om bine informat și la fel de bine intenționat a făcut o sesizare. Ioan Nițică a fost cercetat, pus la dispoziție, trimis în judecată și, în final, achitat. Acum, demersul de a-și recupera banii cu care și-a plătit apărarea este absolut firesc. La fel ca și hotărârea obținută în primă instanță.
C.M.