0:00

Generalul Nițică – denunțat la Parchetul Militar, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiGeneralul Ioan Nițică a fost denunțat la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel București pentru ”omisiunea sesizării” – o expresie care-i este foarte cunoscută, pentru că a mai trecut printr-o poveste similară.

Reclamația i se trage de la un incident provocat de ”excesul” unui subaltern. Miezul poveștii se învârte în jurul unei achiziții de apartament, pe care un ofițer pirotehnist l-a cumpărat prin programul ”Prima casă”, fără să aibă idee că șeful său va ajunge la ”Al doilea denunț”.

Pe scurt, sătul de tot felul de conflicte cu farmacista de la care a cumpărat apartamentul, cu drept de habitație, pirotehnistul a trecut la măsuri ferme. După vreo 4 luni de certuri, timp în care s-a consolat parțial cu ideea că a plătit și pentru mobilă, iar farmacista tot căra lucruri din apartament, ofițerul a stopat ”fenomenul” punând sigiliul de serviciu pe ușa casei. Povestea s-a aflat, iar ofițerul a fost sancționat pentru că a scos sigiliul din unitate și l-a folosit în scop personal. Cum anume nu știm, pentru că șeful ISU Neamț ne-a transmis, prin purtătorul de cuvânt, că nu poate face publică sancțiunea, cât timp există un denunț în ”lucru” pe acest subiect.

Cine a făcut denunțul a considerat că generalul Nițică trebuia să anunțe Parchetul Militar, fiind vorba despre sigiliul unei unități militare, e adevărat cu număr, nu cu stemă, ”plantat” pe o ușă de apartament. Rămâne ca procurorii să decidă dacă generalul Nițică se face vinovat de vrea ”omisiune”, situație în care iarăți va fi pus la dispoziție și judecat. Pe vremea când era colonel, Ioan Nițică a fost cercetat și trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași (conform gradului) pentru că n-a sesizat procurorii militari, cu privire la producerea unui ultraj – pompieri atacați cu cuțitul de un țigan nervos. Colonelul a fost judecat și la Tribunalul Militar Iași și la Curtea Militară de Apel București și a fost achitat, pe motiv că infracțiunea nu a fost săvârșită cu vinovăția stabilită de lege. Între timp, a fost pus la dispoziția șefului IGSU vreme de un an și a făcut drumuri săptămânale între Piatra-Neamț și București. Însă, după ce a primit sentința definitivă, a primit și o prelungire reparatorie de un an la conducerea ISU Neamț și a fost avansat la gradul de general de brigadă. Acum, generalul Nițică se află la a doua prelungire peste vârsta de pensionare. Și noul grad militar îi mai dreptul la încă un an. Dacă-l mai țin nervii… Că subordonații se vede că-l iubesc. (C.M.)

Articolul precedentO singură condiție pentru admiterea la liceu
Articolul următorFOTO: Trei morți în accidentul de la Castelul de Apă
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

3 COMENTARII

  1. Cred ca cel mai bine atat pentru el cat si pentru ISU Neamt ,ca Dl General sa plece in sfarsit linistrit la pensie unde n-o sa-ll mai necajeasca nimeni. Atat dumnealui cat si Judetul Neamt va fi mai linistit din pdv al isteriei situatiilor de urgenta si a codurilor inspirate de culoarea din solarul cu rosii .

Comentariile sunt închise.