Gata cu vaccinarea antigripală!

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a transmis tuturor directorilor DSP din țară să închidă campania de vaccinare antigripală, pentru că pericolul a trecut. „Oricum, efectul vaccinării se simte după trei săptămâni de la data la care s-a făcut vaccinul. Asta înseamnă că, dacă se fac vaccinuri de azi înainte, efectele lor se vor face simțite în luna martie, lucru care nu mai este necesar”, a punctat ministrul sănătății. Gripa n-a fost nici pe departe un fenomen la nivel național, cu atât mai mult cu cât s-au îregistrat doar 23 de cazuri confirmate, în comparație cu anul trecut, când au fost aproape de trei ori mai multe, respectiv 67. Totuși, Eugen Nicolăescu a făcut apel la acei medici de familie care mai au vaccinuri antigripale pe stoc să discute cu persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, iar acolo unde este cazul și unde se dorește, vaccinarea să continue.

În județul Neamț au fost distribuite, în luna noiembrie, 10 500 de doze de vaccin antigripal, peste 95 la sută fiind deja utilizate, la finele lunii trecute. La nivel național, au rămas neutilizate 80 de mii de doze de vaccin antigripal, iar Ministerul Sănătății și-a luat toate măsurile de precauție, în eventualitatea în care România s-ar confrunta cu o pandemie de gripă.

„Institutul Cantacuzino dispune de o rezervă de 400 de mii de vaccinuri, care vor fi utilizate în eventualitatea în care apare această situație excepțională. Sperăm, totuși, să nu avem o asemenea situație în țară”, a conchis Eugen Nicolăescu. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...