Profesorul Toader Șteț, antrenorul principal al echipei de fotbal CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, a împlinit ieri (5 februarie) 62 de ani, iar ziua sa de naștere l-a găsit în cantonament cu jucătorii la Sovata.

“Condițiile de pregătire sunt foarte bune. Din păcate zăpada s-a mai topit și asta nu ne prea ajută. Oricum pe traseul de alergări pe care l-am ales încă este zăpadă bătătorită. Am putut face până acum latura fizică în condiții foarte bune. Chiar în acest moment sunt la Primărie să iau acceptul pentru a ne antrena și într-o sală de sport“, a declarat Șteț.

Programul de pregătire a fotbaliștilor pietreni cuprinde alergări, dar și antrenamente în sala de forță pentru lucru tehnic.

“Dacă ne permite terenul de la stadion, pentru că-i acoperit cu un strat gros de zăpadă, o să facem și acolo antrenamente cu mingea. Oricum, de bază sunt alergările pe teren variat. Campionatul începe târziu și avem timp de a lucra pe îndelete celelalte aspecte tactice până la începerea returului“, a mai spus Toader Șteț.

În privința celor trei jucători nou veniți, tehnicianul a mai afirmat că doar Mateeş urmează un program separat. “El a venit mai târziu în mijlocul nostru şi a avut și o întrerupere de activitate de câteva luni. Todiresei şi Şimon au făcut tot timpul antrenamente şi nu sunt probleme”. (Ana MOISE; FOTO: Florin ANTON)

Articolul precedentInundaţiile din Suceava produc frisoane în Neamţ!
Articolul următorPrefectura Neamț zice că se poate rezolva problema zăporului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.