Inundaţiile din Suceava produc frisoane în Neamţ!

Inundaţiile din Suceava produc frisoane în Neamţ!Inundaţiile înregistrate la sfârşitul săptămânii trecute în judeţul Suceava produc îngrijorare şi în Neamţ. De aceea, râul Bistriţa, pe care fenomenul de zăpor (aglomerări de gheţuri) se manifestă în toată splendoarea, este monitorizat de personal din cadrul  ISU Neamţ şi SGA Neamț.

„Ca urmare a creşterii temperaturilor în regiune (îndeosebi în Bazinul Dornelor), precum a precipitaţiilor căzute în ultima perioadă, s-au dispus o serie de măsuri pentru monitorizarea evoluției fenomenului de zăpor și pentru diminuarea urmărilor acestuia, cum ar fi:

  • Urmărirea  permanentă a fenomenului de zăpor pe raza localităţii Poiana Teiului;
  • Deplasarea a doi ofiţeri şi un subofiţer în zonă pentru sprijinirea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă cu privire la măsurile ce trebuie luate în caz de evacuare;
  • Instituirea serviciului de permanenţă la nivelul celor trei primării Poiana Teiului, Farcașa și Borca;
  • Înştiinţarea şi alarmarea populaţiei”, precizează Prefectura Neamţ.

Pe râul Bistrița, situaţia se prezintă astfel:

  • Coada Lacului Izvorul Muntelui este îngheţată;
  • De la Viaductul Poiana Largului până la 0.3 km amonte punte Dreptu, pe o lungime de 11,5 km, sunt aglomerări de gheţuri cu grosimi cuprinse între 0,5 și 6,0 m;
  • În amonte de acest tronson, râul prezintă gheaţă la maluri;
  • Canalul este parţial coborât pe mijloc şi curge apă peste gheaţă;
  • Din amonte nu curge zai;
  • Debitul râului Bistriţa la SH Frumosu este de 33mc/s;
  • Temperatura aerului, astăzi, la ora 6:00, la staţia hidrometrică Frumosu, era de -2,50 C.

„Se ține permanent legătura cu instituțiile și autoritățile din județul Suceava, pentru coordonarea intervențiilor operative. Cu o monitorizare atentă și o bună coordonare a eforturilor, am încredere că vom gestiona și această situație, în sensul executării celor mai bune măsuri menite a reduce riscul pentru populație și infrastructura localităților din zonă”, a declarat prefectul Niculina Dobrilă. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...