MTB Roman (Clubul MONTAIN-BIKE Roman) a luat ființă în urmă cu un an, la inițiativa lui Constantin Năstase, un pasionat al ciclismului din Roman, vechi și fervent participant la tot felul de competiții cicliste din țară. Clubul și-a propus ca scop promovarea mersului pe bicicletă în general, ca mijloc de recreere, mijloc ecologic de transport, dar şi ca mijloc de afirmare pe plan sportiv la nivel de amatori. De aici și până la ideea organizării unui concurs de ciclism pentru amatori la Roman nu a fost mult. Concursul a fost organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Roman și înscrierile pentru el au început încă din ianuarie.
Sâmbătă, 5 mai, concursul a avut loc la Roman, sub titlul Maraton MTB Roman – Ediția I. Au fost 3 trasee, în funcție de participanți: family (în lungime de 7,5 km), amatori (cu o lungime de 36 de km) și epic (de 60 de km). Ultimul traseu a fost unul de pădure, cu drumuri forestiere de acces, incluzând cățărări (nu foarte dificile), dar și coborâri rapide.
Nefiind limită de concurenți, s-au prezentat la start, în Complexul Sportiv și de Agrement Moldova, peste 600 de persoane, din care peste 400 din Roman. Au participat însă membri ai unor cluburi și asociații sportive de ciclism din județele Iași, Bacău, Vaslui, Suceava, Botoșani, București, Brașov. Primăria Roman a pus la dispoziție vestiare, dar și locuri de campare și foișoare pentru pregătirea hranei în ștrandul municipal.
Cicliștii au fost însoțiți pe trasee de echipaje ale Poliției locale, dar s-au bucurat și de asistență tehnică și de urgență din partea unor sponsori locali. A existat până și un stand pentru masaj, la care participanții la concurs (mai ales cei mici) au apelat după finiș. La sfârșitul maratonului, domnul Constantin Năstase ne-a declarat: „Suntem foarte mulțumiți de cum a ieșit maratonul. De participare, de condiții, de colaborarea cu primăria, de tot. Față de alte concursuri la care am participat, acesta se situează undeva în partea de sus a top-ului”.
La rândul său, primarul Lucian Micu (participant la concurs, alături de întreaga familie), ne-a declarat: „Eu am ales să particip astăzi pe traseul de copii lung, mai degrabă ca să mă asigur că totul se desfășoară cum trebuie, un traseu destul de anevoios, dar frumos. Un eveniment foarte reușit, din punctul meu de vedere. Vreau să felicit organizatorii, voluntarii, dar mai ales concurenții. Evenimentul a atras iubitorii ciclismului și sportului în general la Roman și sper să continue și cu alte ediții.”
Rezultatele nu sunt atât de importante, câștigători fiind de fapt toți participanții; și Romanul, care a fost – pentru o zi – capitala ciclismului pentru amatori din România. (D. AILINCĂI)