La Piatra Neamț mai este puțin și gunoiul menajer ajunge să “bată” în poarta Direcției Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamț și nimeni nu se sesizează. De mai bine de două săptămâni, Aleea Tiparului (zona blocurilor D3 și D4) duhnește din cauza mirosurilor greu de suportat. Mormanele de gunoaie nu mai încap de mult în pubele, sănătatea locuitorilor fiind pusă în pericol.

“Noi suntem cu plata întreținerii la zi. Nu știu ce se face cu banii noștri. Nici iarba nu au mai venit să o cosească”, a declarat o locatară din zonă.

“O să ne îmbolnăvim cât de curând. Căldura a devenit insuportabilă, iar mirosurile sunt infernale. Nici nu mai putem deschide geamurile din cauza mirosului“, a spus și un bărbat venit să arunce gunoiul la pubelă.

Pe adresa ziarului nostru, Natalia Proca, de la blocul D3 de pe Aleea Tiparului, a scris următorul mesaj: “Există de zile întregi o problemă gravă legată de refuzul celor de la Brantner de a ridica gunoiul menajer, situație pusă pe seama neplății facturilor. Acest aspect ne afectează, cu atât mai mult cu cât la 50 de metri se află Direcția Sanitar-Veterinară, angajații acestei instituții trecând zi de zi pe lângă mormanele de gunoi, fără a manifesta însă vreo îngrijorare. Mișună șoarecii și șobolanii, acest aspect constituind un real pericol din punct de vedere al igienii publice nemaivorbind de mirosul pestilențial care emană de la pubele. Ce facem? Ne îmbolnăvim din cauza nepăsării?”

La Piatra Neamț, “războiul” gunoiului menajer a început în urmă cu câteva săptămâni când SC Brantner a pus gând rău asociațiilor datornice. (Ana MOISE)

Articolul precedentCă-s alegeri sau nu, Prefectura face control la Primăria Roman!
Articolul următorUn tânăr a făcut accident vascular la Cascada Duruitoarea
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.