acoperis-zburatLa miezul nopții de 8 spre 9 decembrie, acoperișul unui bloc din apropierea Școlii nr. 5 a fost smuls de vânt, dat peste cap și izbit de peretele blocului din spate. După impactul, care a afectat fațada blocului și a spart geamul unui balcon de la etajul IV, acoperișul a căzut pe spațiul verde dintre blocuri și s-a făcut bucăți. Zgomotul a trezit locatarii din ambele imobile, iar unii dintre ei au sunat la 112 și au cerut ajutor, pentru că acoperișul bloca exact intrarea în scara blocului din spate. S-au dus pompierii, au “degajat elementele de construcție” din ușă, și au plecat. Dimineață a început lucrul în detaliu.

Oamenii s-au organizat, au chemat ajutoare, s-au apucat de desprins lemnul de tablă și de sortat “materialele” pe categorii, după care le-au încărcat în niște mașini. Cei care lucrau, dar și cei care se uitau, ne-au asigurat, în cor, că acoperișul era autorizat, că doar a fost făcut o firmă și nu s-ar fi putut altfel. Cel din blocul “victimă colaterală” se plângeau că vor trebui să suporte ei reparațiile la fațadă, dar și că s-au speriat de moarte, când s-au trezit, în toiul nopții, cu acoperișul izbit în ferestre și balcoane.

La asociația de proprietari am găsit președinta, Nina Cireș, care discuta subiectul cu doi bărbați, dintre care unul inginer constructor.

“Acoperișul a fost făcut acum vreo 15 ani, de foștii locatari“, ne-a lămurit Nina Cireș.

“Era o familie de moldoveni de peste Prut, care între timp a plecat din țară și a vândut unor tineri, încă o familie care s-a mutat între timp, unul care este la țară și nu are bani. Ei s-au organizat, fără participarea vecinilor și au făcut șarpanta, pe banii lor, cu ajutorul unor rude care au construit efectiv. Vă dați seama că nicio firmă serioasă nu s-ar fi apucat de lucrare fără autorizație și fără proiect. Iar costurile actelor trebuie acoperite tot de beneficiar. Așa că au făcut cum au putut ca să se asigure că nu-i plouă. Și situația este valabilă în tot orașul. Peste tot pe unde s-au construit șarpante de acest fel, s-au făcut pentru că vechea izolație de pe terasă nu mai era bună și erau infiltrații în apartamente. Acum sunt trei familii afectate și nu știu ce să facă să-și acopere mai repede înapoi, pentru că poate veni oricând o ploaie sau o ninsoare și vor avea de suferit. Nici nu știu dacă au măcar asigurarea aceea obligatorie de 20 de euro, că poate tot ar obține ceva despăgubiri, de vreme ce vorbim despre o calamitate. Cât despre vecinii din blocul din spate, nu cred că are acum cineva bani să-i despăgubească acum și nici nu se gândește neapărat la ei. Problema urgentă este cu blocul care a rămas dezvelit“.

La foarte scurt timp de la începerea discuției, președinta asociației a fost sunată de o colegă de la asociația de pe Aleea Ulmilor, care i-a spus că unui bloc din apropierea brutăriei i-a fost smuls acoperișul.

După cum spuneam, este de așteptat ca multe acoperișuri, lucrate cum au fost lucrate și învechite în timp, să cedeze dacă bate vântul tare“, a adăugat președinta asociației.

Ca un cunoscător al fenomenului, inginerul constructor a adăugat că, din câte știe el, doar vreo 10 șarpante din tot orașul ar fi autorizate, dar nici acelea nu mai prezintă garanții: “Unele sunt făcute acum 20 de ani. Lemnul în șarpantă este garantat maxim 25 de ani, după care trebuie schimbat. Pe de altă parte, de vreo 6 ani, azbestul este interzis. Încă de atunci ar fi trebuit să dispară toate acoperișurile din azbociment, ceea ce nu s-a întâmplat. Șarpantele sunt vechi, instabile, materialele sunt uzate și vor mai fi, cu siguranță, probleme și acoperișuri căzute. În mod normal, dacă ar fi să respectăm legea, tot orașul ar trebui să intre în reparație capitală. De pe vremea odiosului nu s-a mai făcut nimic. Nu s-a schimbat în niciun bloc, de exemplu, toată rețeaua de țevi. S-au făcut doar reparații de urgență pe unde au fost avarii”.

Revenind la povestea scurtă a acoperișului și la dispariția lui în “chinuri”, acum vreo 3 ani, Primăria Piatra-Neamț a primit informări de la toate asociațiile de proprietari cu un inventar complet al scărilor de bloc și al șarpantelor pe care le au (din ce materiale, când și cum au fost construite). Și “informată” a rămas. Acum, după ce-a zburat acoperișul de pe blocul U6, de pe strada 1 Decembrie 1918, singurii reprezentanți ai primăriei care au trecut pe la asociație au fost polițiștii locali, veniți să “constate la fața locului”. Au “constatat” și au plecat. (Cristina MIRCEA)

Articolul precedentGALERIE FOTO Sărbătoarea Școlii Nemțene – O zi a recunoștinței
Articolul următorUn pompier piroman a incendiat 5 gospodării din Păstrăveni
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.