Poliţiştii din judeţul Iaşi au continuat, şi în 2017, tradiţia acțiunilor umanitare în apropierea Sfintelor Sărbători de Paşti. Joi, 13 aprilie, la ora 10:00, aceştia au adus speranță și bucurie copiilor de la Centrul de zi “Sfântul Nicolae” din localitatea Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea.

Poliţiştii au oferit cadouri la 25 de copii, cu vârste între 4 şi 15 ani, constând în dulciuri şi articole sportive. Cei mici au fost încântaţi şi emoţionaţi de întâlnire.

“Pentru organizarea acestei acţiuni umanitare, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a beneficiat de sprijinul organizaţiei profesionale Corpul  Naţional al Poliţiştilor şi al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor Iaşi”, se precizează într-un comunicat de presă. (ZCH NEWS; FOTO: IPJ Iaşi)

Articolul precedentMarea şi Sfânta Vineri: SINAXAR şi RUGĂCIUNE
Articolul următorRECOMANDĂRI PENTRU SIGURANȚA CUMPĂRĂTURILOR DE PAȘTE
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.