Gala Sportului Nemțean 2013, sub semnul incertitudinii

Adrian Nita

Gala Sportului Nemțean 2013 s-ar putea desfășura în jurul datei de 20 decembrie 2013. Adrian Niță, directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Neamț, nu a organizat până la această oră nimic concret. Nu a hotărât nici măcar ziua și ora la care să se desfășoare evenimentul, dar a susținut că manifestarea ar putea avea loc în sala mare a Consiliului Județean. „Este locul care îndeplinește toate condițiile pentru un astfel de moment în care ne premiem sportivii și în care ne aplaudăm rezultatele interne și internaționale“, a declarat Niță. Șeful Direcției pentru Tineret și Sport Neamț nu știe nici măcar suma pe care mizează pentru o premiere decentă a sportivilor nemțeni. Adrian Niță este convins, însă, că 10.000 de lei vor intra în contul DJTS Neamț din partea Ministerului Tineretului și Sportului, deși ultima rectificare de buget a fost negativă, iar restul, zice dânsul, vor fi aprobați de CJ Neamt și Consiliul Local Piatra Neamț. „Am depus cerere de finanțare atât la Consiliul Local Piatra Neamț, a cărei primă ședință va fi în ziua de 29 noiembrie, dar și la Consiliul Județean Neamț. Acest din urmă for va avea în prima jumătate a lunii decembrie o ședinta extraordinară în care vom avea și noi un proiect depus. Dosarul este deja unde trebuie, așa că așteptăm rezultatul“, a afirmat Adrian Niță, fără să divulge locul unde este depus proiectul, întrucât la registratura CJ Neamț  nu fusese depus niciun act. Președintele CJ Neamț a infirmat că ar avea cunoștință de o ședință extraordinară în luna decembrie și spune că i s-ar fi părut normal ca Adrian Niță să vină și să ceară sprijinul legislativului județean, ori așa ceva nu s-a întâmplat la nicio ședință. Adrian Niță nu a specificat care sunt sportivii ce râvnesc la titlul de ”Sportivul anului”, în conformitate cu criteriile de performanță ale DJTS. Rezultate au început să fie centralizate la direcția pe care o conduce. Anul 2013 este anul canotajului, cu titluri mondiale, europene și balcanice. Atletismul are și el partea lui de glorie, cu participare la campionatele mondiale și la balcaniadă. Echipele de seniori nu se pot lăuda cu vreo calificare în cupele europene, sau cu victorii în Cupa României, ci numai cu promovări de jucători spre loturile naționale. (C.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...