Pe lângă avertizările colorate de caniculă, valabile pe 25 și 26 iulie, meteorologii au emis o altă atenționare, de această dată fiind vorba de vijelii. Codul galben este valabil în zona de munte a județelor Neamț și Bacău, dar și în Suceava și Botoșani, de pe 25 iulie de la ora 17:00 până pe 26 iulie la 10:00.
„În intervalul menționat, local în nordul Moldovei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55+70 km/h și izolat peste 80 km/h), vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20+25 l/mp și, izolat, peste 30+40 l/mp)”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
La simultan, pentru 25 iulie, se menține codul galben de caniculă și disconfort termic accentuat pentru Neamț, Suceava, Botoșani și Iași, precum și codul portocaliu ce anunță aceleași fenomene pentru Bacău și Vaslui. Valori termice diurne cuprinse între 33 și 37 de grade sunt așteptate și pe parcursul zilei de 26 iulie. (G.S.)