frizerie 2Un cetățean (desigur responsabil) din Piatra-Neamț, care are o frizerie în satul Cârligi, din comuna Ștefan cel Mare, a continuat să lucreze și după ce astfel de activități au fost interzise. Mai discret așa, cu oblonul tras, dar a avut clienți, constant, în fiecare zi. Și unii se duceau de la Piatra-Neamț până la Cârligi ca să fie tunși, deși ar fi trebuit să completeze o declarație de propria răspundere pentru asta. Cum, bineînțeles, activitatea de tuns/frezat presupune interacțiune, și încă una apropiată și riscantă la vreme de epidemie, frizerul respectiv a fost reclamat. N-a observat nimeni până atunci câte mașini opresc la poarta lui, cum lumea intră în frizerie și pleacă apoi cu aspectul îmbunătățit.

În seara de 15 aprilie, o patrulă de poliție s-a dus la ”tuns” și l-a amendat pe frizer cu 2.000 de lei pentru că încălca prevederile ordonanței militare. Dacă plătește amenda în 15 zile, omul sancționat ”drastic” scapă cu doar 1.000 de lei. Nu ne rămâne decât să deducem că declarația pe propria răspundere pentru naveta zilnică la Ștefan cel Mare era în regulă. Motivată de cu totul altceva decât ”interesul profesional”.

C.M.

Articolul precedent16 aprilie: Oficial – Suceava crește cu 147 cazuri într-o zi! Neamț are 4 noi cazuri
Articolul următorConsiliul Județean: Aparatul PCR este complet și instalat la Spitalul Județean Neamț

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.