talharie posetaDupă ce-au tâlhărit o femeie din Bucureşti, în seara de 15 decembrie şi a doua zi au fost duşi la poliţie pentru audieri, fraţii Florin Damar (10 ani) şi Vasile Eduard (12 ani) Neda şi prietenul lor bun Cosmin Sahulea (12 ani) au vrut să demonstreze că nu se tem de nimeni şi ştiu foarte bine că până la 14 ani au „imunitate” în faţa legii. Aşa că, în ziua de 17 decembrie au comis trei infracţiuni, una după alta. „Poliția municipiului Piatra Neamț a fost sesizată despre faptul că, în zona Pieții Centrale din municipiu, trei minori au deposedat prin violență o femeie de o poșetă care conținea bunuri personale și suma de 252 lei”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamţ. „Polițiștii au identificat și depistat minorii suspecți, care au vârste de 10 si 12 ani, toți domiciliați în municipiu. În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că în cursul aceleiași zile, cei trei minori au mai comis încă două infracțiuni de furt din societăți comerciale de pe raza municipiului Piatra Neamț. Minorii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar în cauză a fost sesizată și DGASPC Neamț, în vederea luării măsurii legale conform Legii 272/2004”. (C. MIRCEA)

Articolul precedentCentrul after school ”Ghiozdanul cu idei”: ”Crăciunul în mâinile copiilor”
Articolul următorDNA: Gheorghe Nichita la a doua trimitere în judecată
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.