FOTO&VIDEO Târgnemţeni la mitingul de la Bucureşti

Mai multe persoane din zona Târgu-Neamţ au plecat, în noaptea de 9 spre 10 august, la protestul din Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu maşinile personale. Unii dintre ei au sosit acasă din străinătate în perioada concediilor şi au dorit să participe la acest protest, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de actuala guvernare. Din grupul celor din Târgu-Neamţ o doamnă ne-a mărturisit faptul că totul a fost o diversiune din partea jandarmeriei.

„Dau cu gaze să împrăştie lumea. Am fost în faţă şi nu a forţat nimeni cordonul. Oamenii fug de gaze în spate şi imediat ce trece efectul şi se apropie din nou de cordon se dă iar cu gaze. Sunt pline străzile din jurul pieţei. Cred că scopul este să nu se poată estima câţi oameni sunt în stradă de fapt. Au împrăştiat oamenii. Dar nu se termină aşa. Oamenii pleacă acum din cauza gazelor, dar cred că o să revină. Mulţumim forţelor de ordine, care pentru câţiva bezmetici ne sufocă pe toţi cu gaze lacrimogene. Sunt de toată jena, mai ales că îi cunosc pe cei care agită spiritele, i-am văzut şi noi. Nu le-a spus nimeni că nu se dă fotbal. Sunteţi cu sutele domnilor jandarmi şi nu puteţi băga în dube nişte bezmetici”, ne scria de pe telefon, vineri seară, o doamnă din Târgu-Neamţ, în timp ce se afla în mijlocul evenimentelor.

O altă tânără din Târgu-Neamţ ne spune: „Au dat cu gaze lacrimogene în oamenii paşnici care stăteau pe trotuare. A fost ceva de groază. E revoltător şi strigător la cer. Jandarmeria s-a comportat violent şi la comandă. Erau nişte huligani, mai bine zis instigatori, care aruncau cu pietre în jandarmi. Nu făceau parte din diaspora sau veniţi să protesteze împotriva guvernului. Împingeau oamenii din spate către jandarmi şi la un moment dat i-am văzut că se salutau cu jandarmii”.

Publicată de Giulia Soldan pe Vineri, 10 august 2018

Unii dintre cei care au participat aseară la proteste intenţionează să rămână şi azi în Bucureşti, pentru a protesta în continuare. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...