CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a “spart gheaţa” şi pe teren propriu cu victoria de sâmbătă, 22 septembrie, în faţa formaţiei CSM Paşcani, cu scorul de 3-1 (0-0). Golurile au fost marcate de Răzvan Pîntea (50 şi 52) şi Ovidiu Toma (72)/Marian Ciută (76).

“Mă simt uşurat, după această primă victorie acasă! Sunt mulţumit de jocul din a doua repriză. Ne-am creat foarte multe ocazii, am şi marcat, am controlat jocul în totalitate. Aceasta după o primă repriză pe care o apreciez modestă. Am şi greşit la construcţie, am avut ceva probleme şi pe faza de apărare. E prima victorie acasă, suntem fericiţi! Remarc că marcatorii sunt jucători în vârstă de 18 ani, de fapt Pîntea încă nu i-a împlinit, abia peste două luni. Băieţii s-au descătuşat în a doua repriză, acum şi ei sunt foarte fericiţi. Sperăm că vom continua să adunăm puncte şi în etapele următoare”, a declarat Gabriel Rădulescu, antrenorul principal al CSM Ceahlăul Piatra Neamţ.

“A fost un meci frumos, între două echipe plăcute, cu mulţi tineri, echipe preocupate de joc. Eu zic că pentru cei prezenţi la stadion a fost o partidă agreabilă. Pentru noi au fost trei greşeli, trei goluri primite. Lipsa de experienţă şi-a spus din păcate cuvântul!”, a precizat Florin Croitoru, antrenorul principal al echipei CSM Paşcani.

Alte rezultate înregistrate în etapa a cincea a Ligii a III-a, Seria I: Foresta Suceava-CSM Roman 5-1 (4-1) – Mateiciuc (23), Bouadiila (27 şi 67), Rigoni (34) şi Onofraş (40)/Nuţescu (12); AFC Botoşani II-Sporting Lieşti 0-2 (0-1) – Bahnaşu (25) şi Ticamucă (87); Sănătatea Darabani-CSM Râmnicu Sărat 2-1 (0-0) – Gheorghiciuc (48) şi Nicorici (78)/Tîrîlă (90); Bucovina Rădăuţi-SC Oţelul Galaţi 0-1 (0-1) – Antohi (18); Şomuz Fălticeni-Metalul Buzău 0-0; CSM Focşani-KSE Târgu Secuiesc 3-0 (1-0) – Predoiu (3), Pasăre (74) şi Popa (90). Partida Gloria Buzău-Ştiinţa Miroslava se dispută duminică, 23 septembrie, de la ora 11:00.

CLASAMENT

1. Suporter Club Oţelul Galaţi 13
2. CSM Focşani 13
3. Gloria Buzău 10
4. Foresta Suceava 10
5. KSE Târgu Secuiesc 9
6. Ştiinţa Miroslava 9
7. Bucovina Rădăuţi 9
8. Metalul Buzău 7
9. Sporting Lieşti 6
10. CSM Ceahlăul Piatra Neamţ 6
11. Sănătatea Darabani 6
12. CSM Paşcani 4
13. Şomuz Fălticeni 4
14. CSM Râmnicu Sărat 3
15. CSM Roman 3
16. AFC Botoşani 2 0

(M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentL4 Victoria Horia-Speranţa Răuceşti, ORGOLII sau PUNCTE?
Articolul următorA ars barul de lângă biserica de la Gara din Piatra Neamț! GALERIE FOTO
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.