Ieri, 22 octombrie, în cadrul unei ședințe festive desfășurate în sala Consiliului Local al comunei Dumbrava Roșie, noii aleși locali au depus jurământul, după validarea mandatelor. Evenimentul a fost deschis de subprefectul Iulian Jugan, care a marcat începutul oficial al activității noului consiliu local.
Ceremonia a continuat sub coordonarea decanului de vârstă al consiliului, Mardare Gheorghe, care, alături de doi dintre cei mai tineri consilieri, a prezentat o listă completă a noilor membri.
Primarul Elena Chirițescu, aflată la al doilea mandat, beneficiază de o majoritate în consiliu, având sprijinul a șase consilieri din partidul său: Alexandru Ovidiu, Moale Ioan, Gafița Dănuț, Țibichi Elena Mădălina, Mardare Gheorghe și Burlea Ilie. Partidul Social Democrat a obținut trei locuri, reprezentate de consilierii Ceai George Alexandru, Ichimioaie Florin și Ocneanu Lili Marcel.
Consiliul este completat de Pleșoianu Elena și Zetu Costel, din partea AUR, Maxim Daniel, reprezentant USR, și Căpăț Iulian Petru, din partea partidului SOS. După ce consilierii locali au depus jurământul, a urmat ceremonia de învestire a primarului Chirițescu Elena.
Ședința sa încheiat cu un moment de socializare între noii aleși locali, marcând începutul unui nou mandat în administrația comunei Dumbrava Roșie.
Denisa POPA