caini-postercinema-mon-amour-03Sâmbătă, 29 octombrie, la Casa de Cultură din Roman, va avea loc proiecţia peliculei „Câini”, thrillerul regizat de Bogdan Mirică.

Filmul va fi însoțit de proiecția specială a documentarului „Cinema, mon amour”, care vorbește despre dispariția cinematografelor de stat din România.

„Cinema, mon amour” va rula de la ora 17:00 (prețul unui bilet este 6 lei), iar „Câini” va fi proiectat de la ora 19:00 (prețul unui bilet este 8 lei). Biletele se găsesc la casieria Casei de Cultură din Roman. Periplul peliculei „Câini” prin ţară vizează localităţile care nu mai au cinematografe.

„«Câini» marchează debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, scenaristul și co-regizorul serialului HBO «Umbre». Filmul a mai  fost premiat la Festivalul de la Cannes, a câștigat două premii la Festivalul de la Sarajevo: Heart of Sarajevo pentru Cel mai bun actor – Gheorghe Visu și Mențiunea Specială a Juriului și este nominalizat pentru «Descoperirea europeană a anului 2016», la European Film Awards. În această toamnă, filmul mai este proiectat și în festivaluri din Finlanda, Norvegia, Canada, Polonia, Israel, Spania, Portugalia, Germania, Suedia, SUA și Italia”, potrivit organizatorilor.

Trailer oficial:

„Scenariul a pornit de la o lume pe care o cunosc foarte bine – lumea în care am copilărit, la bunica la ţară. De fapt, nu atât lumea aia m-a interesat, cât emoţiile mele faţă de ea, emoţii pe care le mai am în mine şi acum. Ce mi-a rămas în cap a fost caracterul arbitrar, imprevizibil al violenţei de acolo – am văzut oameni care săreau să se omoare, fără o miză clară – şi asta mi se pare înfricoşător. Cum poţi să te aperi de ceva ce nu poţi anticipa – nici măcar teoretic?”, spune Bogdan Mirică.

Distribuţie : Dragoș Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu, Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval, Constantin Cojocaru, Emilian Oprea, Andrei Ciopec.

Documentarul „Cinema, mon amour” este cu și despre deja celebrul Cinema „Dacia” din Piatra Neamț și oamenii care, din ‘89 încoace, l-au protejat, l-au îngrijit cu mari sforțări, și finalmente l-au resuscitat. Un film manifest pentru salvarea cinematografelor de stat, cele 30 și ceva din totalul de peste 400 existente imediat după revoluție.

Trailer oficial:

Detalii „Câini” AICI.

Detalii „Cinema, mon amour” AICI. (Marcel CONSTANTINESCU; FOTO: Iulia WEISS)

Articolul precedentLa Roman, se activează programul pilot ”Masă caldă pentru elevi”
Articolul următorÎntrunire a antrenorilor la Stadionul „Ceahlăul”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.