Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, cu sprijinul IPJ Bacău, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului European (EPPO) – Biroul Teritorial Iași, au acționat pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, bănuit de comiterea unei fraude în valoare de 1,6 milioane de euro, din fonduri europene și naționale destinate promovării și stimulării angajărilor, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Bacău.
Astăzi, 15 februarie, poliţiştii au efectuat 13 percheziții domiciliare în judeţul Bacău, pentru administrarea probatoriului și tragerea la răspundere a bănuiților. Percheziţiile au avut loc atât la domiciliile unor funcționari publici, cât și la sediile unor societăți comerciale private, fiind descoperite și ridicate mijloace materiale de probă.
Investigațiile autorităţilor din România au început în decembrie 2021 și au fost preluate, ulterior, de către procurorii din cadrul EPPO Iași. Potrivit acestora, membrii unui grup infracțional organizat ar fi înființat, începând cu 2019, 7 societăți comerciale fictive, pentru a obține în mod fraudulos fonduri comunitare, dar și naționale, destinate a fi folosite pentru a ajuta la pregătirea și calificarea şomerilor.
„Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că 12 persoane, din județul Bacău, ar fi constituit un grup infracțional organizat, a cărui activitate infracțională s-ar fi desfășurat în perioada 2019-2022, cu scopul de a obține, în mod fraudulos, fonduri nerambursabile, fonduri cofinanțate din Fondul Social European, prin Programul Operațional Dezvoltarea Capitalului Uman 2014-2020. Bănuiții, având calitatea de aministratori în drept sau în fapt ai unor societăți comerciale, ar fi aplicat și obținut fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene, dar și de la statul român, pentru angajarea mai multor persoane fără locuri de muncă și pregătirea acestora (training). Pentru a-și atinge scopul, se presupune că aceștia ar fi întocmit și prezentat documente inexacte sau false la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), cu scopul de a obține subvenții pentru organizarea acestor programe de pregătire.
În mod concret, aceștia ar fi certificat faptul că beneficiarii fondurilor erau persoane fără loc de muncă, conform condițiilor de acordare a fondurilor. În realitate, în unele cazuri, persoanele erau deja angajate ale acestor societăți comerciale și au întrerupt contractele de muncă în mod formal, pentru a putea fi reangajate. În alte cazuri, persoanele beneficiare ale subvențiilor nu întruneau condițiile stabilite pentru acordare. Mai mult decât atât, bănuiții ar fi depus și documente false, prin care ar fi atestat faptul că ar fi oferit activități de training și pregătire care, potrivit investigațiilor, în fapt nu ar fi avut loc”, precizează inspector principal Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Prin această metodă ar fi angajat 197 de persoane, fraudând astfel bugetul Uniunii Europene, dar și cel național cu suma totală de 1,6 milioane de euro -85% fiind fonduri comunitare și 15% de la bugetul de stat. 12 persoane urmează să fie audiate la sediul Parchetului European (EPPO), iar procurorul de caz va dispune măsurile legale care se impun împotriva acestora. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
Angela Croitoru