Actualizare: DRDP Iași anunță că a fost „ remediată defecțiunea la sistemul de semaforizare de pe DN 15D – intersecție DJ 156A” din Girov.

WhatsApp Image 2022 03 24 at 18.44.58

Actualizare: Este singurul semafor din ţară de care se ocupă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi, potrivit purtătorului de cuvânt de la Iaşi, Nicolae Popovici, în acest moment se fac demersurile pentru achiziţionarea pieselor de schimb necesare pentru reparaţii.

„Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce o tânără, în vârstă de 24 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism din direcția Roznov spre Dobreni, ar fi intrat în coliziune cu un tir, condus de un bărbat de 32 de ani, din Bicaz, ce circula din direcția Roman spre Piatra Neamț.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale“, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Tânăra de 24 de ani a fost sancționată contravențional, cu avertisment, fiindu-i reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.

Știre inițială: În această dimineaţă, 24 martie, în intersecţia din comuna Girov în care semaforul nu mai funcţionează de mai bine de o lună de zile, a avut loc un nou accident. De această dată, o coliziune între un TIR şi un autoturism care s-a soldat, din fericire, doar cu pagube materiale de ambele părţi.

WhatsApp Image 2022 03 24 at 10.17.25 1 WhatsApp Image 2022 03 24 at 10.17.14

Intersecţia este cunoscută pentru numărul mare de accidente grave care s-au petrecut acolo în ultimii ani.

Vom reveni cu detalii.

A.C.

FOTO: IPJ Neamț

Articolul precedentUn bărbat a murit, o femeie are arsuri în urma incendiilor de vegetaţie uscată
Articolul următorDoi nou născuți prematur în Ucraina, salvați în România
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.