Un bărbat în vârstă de 32 de ani a suferit arsuri grave în timp ce încerca să stingă focul care îi cuprinsese mașina în mers, în satul Traian din comuna Zănești. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11:55, iar în vehicul se afla doar conducătorul auto.
„La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de lucru Roznov.
Până la sosirea forțelor de intervenție conducătorul auto s-a autoevacuat. Acesta a suferit arsuri la nivelul capului, abdomenului și membrelor superioare în timp ce încerca să intervină pentru stingerea incendiului. Echipajul SMURD a preluat bărbatul și l-a transportat la UPU Piatra-Neamț pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului care se manifesta generalizat la întregul autoturism.
Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, precizează un comunicat al ISU Neamț.
Denisa POPA
Foto: ISU Neamț