Actualizare: Băiatul care a murit, Denis C., în vârstă de 16 ani, era elev în clasa a VIII-a la școala din Țibucani și fusese învoit de la școală pentru ziua de astăzi. Împreună cu ceilalți doi tineri răniți, care învață în Piatra Neamț, se îndreptau spre stația de autobuz. Dintre cei doi care au supraviețuit, Ion S. este elev în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” și Dorin C. este în clasa a X-a la Colegiul Tehnic Transporturi. Amândoi au fost aduși la UPU Piatra Neamț, celui de-al doilea i s-a făcut o investigație tomograf, dar s-a dovedit că nu are leziuni, ci doar un traumatism minor la cap și a fost trimis înapoi la CPU Târgu Neamț. Primul, în schimb, a fost adus în stare gravă, cu ruptură de splină și pneumotorax, și s-a intervenit chirurgical. „Unul dintre copii este mai bine, vorbește, se mișcă, este în afara oricărui pericol, iar celălalt copil este mai grav, internat în spital, la Piatra Neamț. Am transmis despre acest nefericit caz și la Ministerul Educației, este în curs o anchetă a poliției”, a declarat Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
Băieții sunt vecini și au plecat de dimineață pentru a ajunge la Piatra Neamț. Porțiunea de drum unde s-a produs tragedia este dreaptă, iar ei mergeau pe marginea drumului. Ancheta poliției va stabili exact cum s-a produs această tragedie.
****Știre inițială****
Băiatul, în vârstă de 16 ani, din Țibucani, a fost declarat mort, în urma accidentului de la Țibucani. Ceilalți doi băieți, de 15 și 16 ani, au fost duși cu ambulanțele la CPU Târgu Neamț, unul este în stare mai gravă, cu politraumă.
Polițiștii rutieri de la Târgu Neamț au stabilit, în urma cercetărilor, că mașina încărcată cu lemne i-a lovit în timp ce tinerii mergeau pe drum, în satul Davideni, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Șoferul, un bărbat, de 49 de ani, din Pipirig, a fost testat, alcoolemia este zero. În cauză s-a deschis dosar penal de ucidere și vătămare corporală din culpă. (C.I.)