FOTO Se cere sprijinul populației pentru găsirea unui tânăr

Polițiștii nemțeni cer ajutorul populației, pentru găsirea unui tânăr de 18 ani, despre care nu se mai știe nimic de ieri dimineață.

„La data de 8 decembrie, în jurul orei 12:30, polițiștii au fost sesizați de către un minor, de 17  ani, din județul Iași, cu privire la faptul că fratele său, IAMANDI DIONISIE, în vârstă de 18 ani, a plecat să își conducă prietena la o unitate școlară,  din municipiul Roman, la aceeași dată, în jurul orei 10:30 și nu a mai revenit până în prezent”, anunță Poliția Neamț.

FOTO Se cere sprijinul populației pentru găsirea unui tânărTânărul are o înălțime de 1,80 m, greutate de circa 70 de kilograme, constituție atletică, păr brunet, scurt, ochi căprui. La momentul dispariției, era îmbrăcat cu o bluză neagră, geacă neagră, pantaloni negri, fiind încălțat cu pantofi albaștri.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman și a localităților limitrofe, în continuare fiind desfășurate activități specifice în vederea depistării acestuia. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea celui căutat, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție. (G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod galben de ploi consistente în Regiunea Nord-Est

Meteorologii au revizuit prognoza și au emis o nouă...

Neamț. Final de festival la „Vacanțe Muzicale”: după Holograf, scena de la Curtea Domnească revine Operei Naționale Române Iași

Cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale” se încheie vineri, 11 iulie, la Piatra-Neamț, cu spectacolul „Opera Crossover”, susținut de Orchestra Operei Naționale Române Iași. Concertul va avea loc pe Platoul Curții Domnești, de la ora 21:00

Suceava. Accident în municipiul Fălticeni – un șofer a rămas încarcerat

Un accident de circulație în urma căruia un bărbat...

FOTO. Trupa Holograf face spectacol la Piatra Neamț

Sute de nemțeni s-au adunat în această seară, 10...