Fiindcă tot fusese în cimitir la Ziua Veteranilor, primarul Lucian Micu a invitat consilierii care-l însoțeau și presa locală în parc, pentru a le arăta cel mai nou loc de joacă amenajat de primăria Roman.
Efectiv, locul de joacă exista dinainte, numai că era situat lângă terenul de fotbal și intenția a fost îndepărtarea copiilor foarte mici (de la 2 până la 10 ani, după cum scrie la intrare) de terenul de fotbal, unde – de regulă – nu se spun cuvinte foarte educative… Și dacă tot a fost mutat, locul a fost și modernizat, totul costând circa 70.000 de lei. Lucrările au fost executate de echipele primăriei și primarul Micu apreciază că s-a făcut o economie de peste 50.000 de lei, fiindcă cea mai avantajoasă ofertă pentru o asemenea amenajare a fost de 120.000 de lei.
Considerând că sezonul estival pentru parc a început (fiindcă ștrandul încă nu se deschide), primarul Micu a anunțat romașcanii că luni, 1 mai, plimbările cu hidrobicicletele pe lacul din parc vor fi gratuite.
(D.A.)