Poliția municipiului Roman a desfășurat o acțiune amplă, cu peste 80 de polițiști de Ordine Publică și Rutieră, alături de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști locali și jandarmi din cadrul IJJ Neamț sprijiniți de colegii lor de la Gruparea Mobilă Bacău.
Echipajele au descins ieri, 29 septembrie, în zonele cunoscute cu risc infracţional din Roman și au amendat cu circa 5.000 lei scandalagiii, pe cei care nu aveau actele de identitate în regulă, etc.
“În acest context, au fost legitimate 130 de persoane și verificate 80 de autoturisme, în filtrele rutiere instituite de polițiști. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, pentru abaterile săvârșite la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice“, a precizat agent principal Georgiana Puşcaşu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.
Polițiștii rutieri au reținut 3 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare. Acțiunile pentru menținerea unui climat optim de siguranță și descurajarea comiterii unor fapte ilegale vor continua.
Angela Croitoriu