Polițiştii din Roman, sprijiniți de colegii lor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și al Serviciului Acţiuni Speciale – IPJ Neamț au organizat astăzi, 11 mai, o razie pe platforma industrială Umaro, unde se demolează o parte din clădiri. În momentul începerii raziei, în zonă erau 60 de persoane, din care 35 cu vârsta cuprinsă între 14 și 54 de ani, iar restul sub 14 ani, care-şi exercitau „atribuţiile” conform planului, respectiv adunau fierul vechi pentru a-l valorifica.
„Aceste persoane sunt bănuite de distrugerea unor clădiri și utilaje, aflate în patrimoniul mai multor societăți comerciale, din care ar fi sustras materiale feroase și neferoase, cu scopul de a le comercializa în diferite centre de profil, de pe raza municipiului Roman”, a declarat agentul şef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al Poliţiei Neamţ.
Poliţiştii au confiscat 7 atelaje hipo și o autoutilitară, folosite folosite la transportul materialelor sustrase, după care au verificat 3 centre de colectare a fierului vechi, urmând să ia măsuri acolo unde au găsit nereguli. La acţiune au participat şi jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău. (C.M.)