Sestri Art Gallery găzduiește, în aceste zile, o nouă expoziție marca Dumitru Bezem. Cele 45 de lucrări, care înfrumusețează spațiul, provin din colecția particulară a familiei Elena și Vasile Pleșca. Picturile ilustrează perioade și maniere diferite din evoluţia artistului născut la Tarcău. Prezentarea vernisajului a fost realizată de criticul de artă Emil Nicolae.
“Este o încântare să văd lucrări mai noi sau mai vechi de-ale mele din colecția familiei Pleșca. Sunt cu inima lângă dvs. și vă doresc o primăvară frumoasă“,a spus pictorul Dumitru Bezem, care, în luna octombrie, va împlini 70 de ani.
Colecționerul Vasile Pleșca adună tablouri din 1963. Acum numărul acestora se ridică la 1.500. “Eu nu vând niciun tablou din această expoziție. Pictorul poate vinde. Eu nu pot să vând trăirile, sentimentele, talentul lui Bezem. Colecționar este acela care face și cataloage, face și expoziții, așa ca să vinzi lucrări nu ești colecționar. Bezem face o pictură caldă, face o pictură de unde se trage el. Este un talent. Bezem a fost pictor dinainte de a face facultatea. El, de exemplu, în 24 de ore, realizează 7 sau 8 tablouri”.
Expoziția-eveniment va putea fi admirată pe simezele galeriei situate în apropierea stadionului municipal timp de o lună. (Ana MOISE)