incendiu bicaz scaled e1621270484575

Un incendiu puternic și o explozie au mistuit o casă de vacanță și o cabană de lemn, în această după-amiază, 17 mai, la Izvoru Alb, orașul Bicaz. Pe la ora 15 s-a cerut ajutorul pompierilor, iar până au ajuns echipajele de la Bicaz și Piatra-Neamț, a explodat o butelie din cabană.

incendiu izvoru alb scaled e1621270503187

La o oră de apel, la locul solicitării au ajuns militarii cu două autospeciale de la Piatra-Neamț. Flăcările cuprinseseră cabana și casă de vacanță, existând pericolul ca incendiul să ajungă la pădure. „Pompierii au evacuat din interiorul casei de vacanță o butelie. Au ars cabana din lemn cu suprafața de aproximativ 20 mp, casa de vacanță cu suprafața de aproximativ 60 mp și bunurile materiale aflate în interiorul acestora. A fost evitată propagarea incendiului la fondul forestier și a fost salvată o cabană din lemn aflată în imediata vecinătate. Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui acumulator electric defectat pe timpul exploatării”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Intervenția, la care a participat și SVSU Bicaz cu o autospecială, a durat mai bine de trei ore.

C.I.

Articolul precedentUn șofer a intrat cu mașina într-un autobuz și o platformă care a dărâmat un stâlp de electricitate
Articolul următorAsociația Drumurile Bistriței anunță lansarea apelului de selecție pentru măsura M5/3A – „Investitii in prelucrarea, comercializarea si dezvoltarea produselor agricole”