FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

Un bărbat care lucra cu ziua în curtea unui sătean din Oșlobeni, comuna Bodești, aflat în stare avansată de ebrietate, a alunecat și a căzut cu capul într-un șanț adânc de doi metri. Norocul acestuia a fost că șanțul nu avea mai mult de 25-30 de cm lățime.

„Ieri după-amiază,  la ora 15:23, prin apel la 112 a fost semnalat faptul că  o persoană se află într-un șanț din curtea unei gospodării din satul Oșlobeni din comuna Bodești.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SVSU Bodești, SAJ și IPJ.FOTO. Neamț. Zilier căzut cu capul într-un șanț

Ajunși la locul indicat, forțele de intervenție au constatat că o persoană se afla într-un șanț cu o adâncime de aproximativ 2 metri și o lățime de 30 de centimetri.

Cu ajutorul echipamentelor specifice, salvatorii au intervenit pentru extragerea victimei în condiții de siguranță.

Victima, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost predată echipajului SAJ,  care a transportat-o ulterior la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

În urma accidentului, bărbatul a suferit doar unele escoriații la coate, de pe urma tentativei de a se ridica, potrivit informațiilor furnizate de asistent Radu Roibu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. Zilierul a primit îngrijirile necesare la UPU Piatra-Neamț.

A.C.

Foto: ISU Neamț

Autor:

Croitoru Angela
Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora