FOTO La mulți ani Armatei Române!

Lume multă, copii aliniați lângă soldații care țineau steagurile, oficialități atât în tribuna oficială, cât și în spate (comisarul șef Paul Tablan, de exemplu, reprezentând o instituție demilitarizată a stat, în rândul doi, în parc), ceremonie, cuvântări, nelipsitele incidente, slujbă religioasă, cuvântări, defilare. Iar dincolo de faptul că microfonul a dat rateuri, lumea s-a simțit bine și și-a luat porția de patriotism. Cei din public chiar au avut emoții, poate nu atât de mari la intonarea imului, cât în momentul în care a început să răsune toată piața ”Treceți batalioane române Carpații ”.

La mulți ani Armatei Române! (C.M.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO-FOTO. Incendiu la biserica dărâmată din cimitirul Pietricica

Un incendiu a izbucnit în această după amiază, 22...