Femeie găsită moartă în casa concubinului

Femeie găsită moartă în casa concubinuluiO femeie, în vârstă de 45 de ani, a fost găsită moartă, într-un apartament din municipiul Roman, în seara de 24 octombrie. Partenerul ei a ajuns acasă de la serviciu, cu puțin înainte de ora 21:00, iar când a intrat în casă, a găsit-o în pat, fără suflare. Bărbatul a sunat la 112 și la locuința de pe strada Tudor Vladimirescu a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanță (SAJ) Neamț, substația Roman. Cadrele medicale au examinat cadavrul și au stabilit că moartea survenise de aproximativ o oră, nefiind evidențiate urme vizibile de violență, potrivit dr. Dorice Albu, managerul SAJ Neamț. Bărbatul a declarat că partenera lui avea probleme de sănătate și trecuse printr-o intervenție chirurgicală în urmă cu jumătate de an. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Atenție șoferi! Șapte zile cu drumuri din Neamț înțesate de polițiști

Polițiștii rutieri desfășoară, în Neamț, acțiunea ROADPOL – SPEED,...

Parlamentul a aprobat amnistia fiscală pentru firmele cărora ANAF le-a calculat retroactiv TVA

Camera Deputaților a adoptat, vineri, în calitate de for...

Iași. Atentat incendiar la un salon de înfrumusețare

Un salon de înfrumusețare dintr-un cămin din municipiul Iași...