Poliţiştii din judeţul Iaşi l-au dus, miercuri, 21 decembrie, pe Moş Crăciun la Grădinița de Acasă din satul Petrești, comuna Golăești. La acţiune au participat şi reprezentanţii Asociației Internaționale a Polițiștilor – Regiunea 1 Iași.
“Polițiștii ieșeni au distribuit cadouri, primind în schimb zâmbete, îmbrățișări, strigăte de bucurie din partea celor mici și mulțumiri din partea părinților prezenți”, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Iaşi.
Grădinița de Acasă din satul Petrești este una dintre cele 3 unități de acest tip înființate în județul Iași în cadrul proiectului “Servicii sociale inovative pentru comunităţilerurale izolate din Regiunea Nord-Est”, derulat în perioada 2014-2016, de Asociația “Salvați Copiii” Iași, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Iași. Obiectivul proiectului a fost de a contribui la reducerea gradului de excluziune socială şi vulnerabilitate a copiilor şi familiilor acestora.
O acţiune umanitară au realizat, tot miercuri, 21 decembrie, şi poliţiştii din judeţul Botoşani, dar aceştia i-au vizitat pe vârstnicii din Căminul Truşeşti.
“Alături de colinde şi gânduri bune, aceştia au primit din partea poliţiştilor produse alimentare de bază, produse pentru curăţenie, dulciuri tradiţionale”, potrivit IPJ Botoşani. (ZCH NEWS; FOTO; IPJ Iaşi, IPJ Botoşani)