Probleme cu utilajele de deszăpezire rezolvate după controlul Prefecturii

iarna-nov-2015-05Conducerea Prefecturii Neamţ (prefectul Niculina Dobrilă, subprefectul Iulian Jugan) s-a întâlnit, miercuri, 21 decembrie, cu reprezentanţii mai multor instituţii (ISU Neamţ, Poliţia Rutieră, Primăria Piatra Neamţ, Consiliul Judeţean Neamţ), dar şi cu administratorii drumurilor judeţene şi naţionale şi cu operatori ai serviciilor de deszăpezire, pentru a verifica dacă se va interveni prompt în caz că se strică vremea.

„Ne-am întâlnit pentru a stabili mecanismele de colaborare și măsurile necesare pentru gestionarea fenomenelor meteo specifice iernii. De altfel, pentru a preveni apariţia unor blocaje în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă, în luna noiembrie o Comisie mixtă, numită prin ordin al prefectului, a verificat toate bazele de deszăpezire din judeţ cu privire la situaţia utilajelor, a stocurilor de nisip şi sare şi a contractelor pentru asigurarea intervenţiei pe timp de iarnă. Comisia a identificat câteva probleme legate de stocuri şi de echipare a utilajelor, probleme care au fost rezolvate în urma controlului„, a spus prefectul Niculina Dobrilă.

Au fost stabilite modalităţile de colaborare şi de informare reciprocă dintre instituţiile cu competenţe în domeniu. Totodată s-a stabilit ca, pentru o intervenţie coordonată şi pentru o reacţie unitară, în cazul avertizărilor de tip cod portocaliu sau roşu, la nivelul ISU Neamţ, să fie operaţionalizat Centrul judeţean de coordonare şi intervenţie.

„Prin intermediul mass-media, aşa cum s-a mai făcut de altfel, cetăţenii ar trebui informaţi ca, pe perioada avertizărilor, să-şi limiteze deplasările cu autoturismul, doar la cazuri de urgenţă. Totodată cetăţenii ar mai trebui să ştie că, pe drumurile judeţene, există 4 niveluri de viabilitate aprobate prin hotărâre de Consiliu Judeţean, în funcţie de importanţa obiectivelor deservite. De asemenea trebuie subliniat încă o dată că, pe durata viscolului, utilajele de deszăpezire nu intervin, ele intrând în funcţiune doar după încetarea lui”, a mai precizat prefectul Niculina Dobrilă.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, „precipitații în general slabe”, vor fi doar „în perioada 28 decembrie-1 ianuarie, în restul timpului probabilitatea de apariție a acestora urmând a fi foarte scăzută”. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora