Petul, celebrul recipient intrat ”democratic” în viața românului, se dovedește extrem de util și în alte scopuri decât cel pentru care a fost creat. De la ”vază” pentru flori, când e retezat pe jumătate, la protectie anti-frig pentru răsadurile timpurii, petul poate fi folosit într-o multitudine de feluri. Inclusiv la colectat apa de ploaie pe șantierul arheologic de la Nifon Vechi, unde era așezat strategic, tot după ce fusese retezat pe jumătate. Jumătate cu dopul, ca să poată fi golit.
Dar iată că petul se dovedește util și pentru amenajarea unui ”acoperiș” pentru căpițele de fân. Pe Valea Muntelui, cel puțin, modelul este deja consacrat. Căpițele sunt acoperite cu folie, iar din loc în loc, sunt legate peturi cu apă. Unele au dop și funcționează ca niște contragreutăți, altele nu, tocmai ca să colecteaze apa de ploaie care se prelinge pe la colțurile foliei.
Una peste alta, obiectele care fac parte din viața omului modern, se văd iată, în utilitatea lor, pe căpițele de fân, și în dizgrațioasa inutilitate când formează covor pe cursul Bistriței și pe luciul lacului de acumulare. Și dacă în România comunistă cel mai prețios obiect al omului descurcăreț era o bucată de sârmă, cu care repara provizoriu aproape orice, în România democrată petul câștigă teren. Și diminuează truda crescătorului de animale care, cu ani în urmă, lucra din greu să protejeze căpița de efectul apei de ploaie acoperind-o cu un strat de paie bine așezat. (C.M.)
