Un bărbat și-a pierdut viața și alte două persoane au fost rănite în această seară, 12 iulie, într-un accident care a avut loc în comuna Sănduleni, județul Bacău.
„În jurul orei 19.30, un bărbat de 53 de ani, din comuna Sănduleni, în timp ce conducea un autoturism pe, DC 174, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus, de un bărbat de 64 de ani.
În urma impactului a rezultat decesul bărbatului de 64 de ani și rănirea a două persoane aflate în același autovehicul cu acesta”, a declarat inspector principal Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
ISU Bacău informează că persoanele rănite au fost transportate la Centrul de Primiri Urgențe din Onești.
Angela Croitoru