Un accident grav, cu o persoană încarcerată, s-a produs astăzi, 6 decembrie, în jurul orei 10:30, pe bulevardul General Dăscălescu, din Piatra Neamț. Impactul a avut loc între o dubă, care ieșea din curtea firmei Remat și o Dacia, care venea dinspre Bacău. Șoferul dubei, în vârstă de 20 de ani, a declarat că a vrut să facă stânga, spre Săvinești, s-a asigurat cât a putut, din cauză că prima bandă, de pe stânga, era ocupată de o remorcă și de câțiva muncitori care erau lângă o canalizare și când a virat stânga s-a izbit în Dacie. Aceasta a fost lovită puternic lateral dreapta, iar femeia care stătea pe locul din față a fost prinsă între fiare.
În vârstă de 65 de ani, aceasta tocmai fusese operată în urmă cu puțin timp, iar acum a suferit răni mai grave la cap și la picioare. Soțul ei, în vârstă de 69 de ani, conducea mașina în momentul accidentului și a declarat că șoferul dubei nu s-a asigurat. Femeia a fost scoasă de militarii de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț și transportată cu ambulanța la spital. Polițiștii rutieri fac cercetări la locul accidentului, circulația în zona Remat nefiind întreruptă. S-a circulat greu, coloanele de mașini pe ambele sensuri întinzându-se pe circa 2 kilometri, pe două benzi. Șoferul dubiței era angajat de doi ani la firmă, iar accidentul de muncă va fi cercetat de o comisie din cadrul societății. (C.I.)
Duba e de la TCE 3 Brazi…iesea din curtea firmei…e risc permamnent de accident acolo….