Nunți de aur la Roman

Primăria Roman organizează și anul acesta un eveniment dedicat familiilor romașcane care, pe parcursul anului 2017, sărbătoresc 50 de ani de la căsătorie. Cuplurile  din Roman care sărbătoresc nunta de aur sunt invitate să se înscrie la evenimentul organizat de administrația publică locală, prin care aceasta își dorește să-i sărbătorească și să le mulțumească pentru exemplul de respect și dragoste pentru aproape oferit celor din jur. Înscrierile se fac până pe 15 decembrie, la ora 16:30, la Biroul Unic din cadrul primăriei, fiind necesară prezentarea unei copii după certificatul de căsătorie și a unor copii după cărțile de identitate (buletine) ale ambilor soți. Sărbătorirea va avea loc într-un restaurant romașcan (care va fi anunțat în timp util), în ziua de 20 decembrie, când primarul Lucian Micu și conducerea primăriei își vor exprima recunoștința pentru cei  care sărbătoresc 50 de ani de căsnicie. (D.A.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...